DESPRE ÎNCEPUTURILE SERVICIULUI SECRET AL ARMATEI
arhivist Bogdan Constantin Dogaru În epoca modernă primele structuri care au avut atribuții informative în cadrul forțelor armate din Principatele Dunărene au fost grănicerii. În contextul tulburărilor revoluționare ale bulgarilor de la Brăila, din perioada 1841-1843, prin Jurnalul Sfatului Administrativ (Ocârmuitor) al Moldovei din 4 mai 1842 grănicerilor care asigurau paza pe linia Dunării la Galaţi li se trasau sarcini informative: „ Hatmanul să deie în taină cuvenitele poronci ca ofiţerii păzători marginii Dunării să aibă o neadormită priveghere spre iscodire relaţiilor tainice , de orice parte cu acei de loc şi să le facă cunoscute îndată comandirului acelui garnizon, carele să se înţăleagă cu păr...