„Strămoșul” S.P.P.-Serviciul de Siguranță al Palatului Regal și părintele său fondator Eugen Bianu

„Strămoșul” S.P.P.-Serviciul de Siguranță al Palatului Regal

și părintele său fondator Eugen Bianu

 

                                                arhivist Bogdan Constantin Dogaru

 

          Înființarea Siguranței Statului la 1888 a constituit un pas important și pentru începutul organizării unor structuri speciale de protecție și pază chiar dacă la început acestea erau temporare, constituite ad-hoc, când aveau loc evenimente deosebite, neavând un caracter permanent.

          O astfel de unitate specială de protecție și pază a fost înființată la 1906 cu concursul Serviciului Siguranței din cadrul Prefecturii Poliției Capitalei în contextul organizării Expoziției Naționale pentru a se aniversa jubileul de 40 de ani de domnie a lui Carol I. Serviciul Siguranței a elaborat chiar un set de Instrucțiuni relative la modul de funcționare a Serviciului de Poliție la Expozițiunea Națională, document semnat de Prefectul Poliției Capitalei D. P. Moruzi.  

          Conform Instrucțiunilor, Poliția Expoziției se compunea din: Poliția propriu-zisă alcătuită din ofițeri de poliție, agenți, sergenți de oraș, jandarmi pedeștri și jandarmi rurali și Poliția particulară care depindea de Comisariatul General al Expoziției și era formată din „gardienii diferitelor pavilioane, indicatori și comisionari speciali”.

          Pentru ca poliția oficială a statului să execute măsurile eficiente de protecție și pază trebuia ca aceasta să cunoască „populațiunea asupra căreia se vor exercita măsurile de poliție și, în al doilea rând, topografia locului”. Dacă topografia locului nu punea nicio problemă agenților Siguranței, aceștia studiind din timp planurile zonei unde urma să se organizeze Expoziția Națională și a vecinătăților, acoperirea informativă a diverselor persoane (în special vizitatori) din țară și străinătate era imposibil de realizat. Tocmai de aceea, această dificultate se putea suplini „printr-un personal polițienesc ales și mai numeros decât în cazurile obișnuite”.

          Conducerea Siguranței a identificat 3 riscuri majore pe linie de securitate legate de organizarea Expoziției Naționale din 1906: 1) aglomerația; 2) faptul că la unele pavilioane se regăseau expuse produse ușor inflamabile putându-se declanșa rapid incedii; 3) hoții băștinași și „pungașii internaționali”.

          Astfel, menținerea ordinii, asigurarea liberei circulației, paza produselor expuse și a vizitatorilor urma a se face de o structură specială de protecție și pază compusă din 620 de angajați ai Ministerului de Interne din Poliție și Jandarmerie: 180 sergenți de oraș, 160 jandarmi pedeștri și 280 de jandarmi rurali. Acest personal urma a face de pază în 4 schimburi, fiecare schimb fiind asigurat din 4 în 4 ore de câte 109 persoane, atât ziua cât și noaptea. Din cele 109 posturi, 50 erau de patrulare (sergenți de oraș și jandarmi pedeștri) și 59 fixe (jandarmi rurali). Astfel, un schimb era compus din 27 sergenți de oraș, 23 jandarmi pedeștri și 59 jandarmi rurali. Cele 4 schimburi însumau 108 sergenți de oraș, 92 jandarmi pedeștri și 236 jandarmi rurali, în total 436 oameni. Restul de 184 membri ai forțelor de ordine (până la 620) urmau să intervină în caz de necesitate.

          Patrulele și posturile fixe întocmeau rapoarte zilnice către comandantul sergenților de oraș care le multiplica în 6 exemplare, în fiecare dimineață, unul ajungând la Prefectul Poliției Capitalei, altul la Inspectorul Șef al Siguranței iar celelalte la comandanții unităților ai căror subordonați asigurau securitatea la Expoziție.

          Comisariatul de poliție anume înființat pentru Expozițiune avea sediul în București, pe Șoseaua Șerban Vodă nr. 209, la fața locului găsindu-se în permanență un ofițer de poliție și doi agenți care urmau să preia și să analizeze sesizările și reclamațiile. Ofițerii de poliție de la acest Comisariat special urmau să consemneze fiecare reclamație și măsurile imediate dispuse într-un proces-verbal care era apoi înaintat Serviciului de Siguranță pentru a se continua cercetările.

          În afară de cei 620 de polițiști și jandarmi, de la Serviciul de Siguranță al Capitalei urma să fie „atașat la Expozițiune un număr de agenți cari vor fi puși sub controlul d-lui Inspector Șef al Siguranței, ajutat de patru oficeri de poliție tot de la Siguranță”. De regulă, toate măsurile luate de agenții Siguranței de la Expoziție trebuiau aprobate în prealabil de Inspectorul Șef sau de cei 4 ofițeri atașați pe lângă el dar,  în caz de urgență și în împrejurări grave, „agenții de siguranță vor putea lua ei măsurile de primă necesitate” după care trebuiau să raporteze imediat Inspectorului Șef al Siguranței[1].

          După Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-1919) organizarea serviciilor secrete și a structurilor de securitate avea să capete o altă dimensiune. Înființarea primelor structuri moderne de protecție și pază a înalților demnitari din România Mare se leagă fără doar și poate de numele lui Eugen Bianu.

Reținem un prim moment important în toamna anului 1922 când, în baza deciziei Ministrului de Interne nr. 65508 din 22 septembrie șeful Siguranței Generale, Romulus Voinescu i-a făcut cunoscut șefului Inspectoratului General de Siguranță din Cluj, Eugen Bianu că urma să se constituie o unitate specială alcătuită din polițiști destoinici și ofițeri de informații care urma să asigure paza și protecția oficialilor români și a corpului diplomatic acreditat la București și să prevină atentatele și sabotajele la evenimentul prilejuit de încoronarea la Alba Iulia a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca monarhi ai României Mari (15 octombrie 1922).

Structura de pază și protecție era formată din: 2 prefecți de poliție, 2 subinspectori generali, 50 ofițeri de poliție, 11 ofițeri de sergenți, 60 de agenți speciali și 154 de sergenți se oraș. Misiunea polițiștilor a fost destul de dificilă având în vedere că la ceremonia încoronării au participat  înalți oaspeți din străinătate: reginele Maria a Jugoslaviei și Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot și Weygand.

          Ofiţerii selecţionaţi de Romulus Voinescu și Eugen Bianu pentru a face parte din unitatea specială de poliție de la Alba Iulia au fost verificaţi cu stricteţe, aceştia având în spate o bogată experienţă profesională. De exemplu a fost detașat la structura specială de pază și protecție de la Alba Iulia, pentru perioada 1-15 octombrie 1922, comisarul Iacob Guță, șeful Poliției Orașului Focșani, fost agent special și șef al Brigăzii de Siguranță din Focșani. Acesta era un ofițer cu o vastă experiență profesională[2]. La 1914, în calitate de comandant de sergenți a asigurat măsurile de securitate în timpul vizitei Țarului Rusiei la Constanța. „Despre acest eveniment a scris-și a scris admirabil-câteva pagini de fină psihologie polițienească[3]”.

În timpul Primului Război Mondial, cu concursul Serviciului Secret al Armatei, Iacob Guţă a constituit la Focşani un centru informativ. Acest centru a transmis şi primit regulat informaţii cu valoare operativă asupra dispozitivului trupelor germane şi despre Comandamentul General al Puterilor Centrale din reședința Județului Putna (Vrancea). Agenţii erau trimişi în zona de front controlată de inamic prin punctul Doaga. Informaţiile erau culese şi cu sprijinul unor patrioţi din teritoriul ocupat fiind transmise în Moldova printr-un loc secret, greu accesibil, utilizat drept căsuţă poştală. Alte documente de arhivă atestă că s-au folosit şi porumbei călători pentru transmiterea de informaţii codificate din teritoriul ocupat spre comandamentele armatei române din Moldova. Agenţii centrului informativ din reşedinţa Judeţului Putna au înregistrat aproape zilnic mişcările armatei germane, comandate de feldmareşalul Mackensen. Aceste informaţii au servit Marelui Cartier General al armatei române la alcătuirea planului contraofensivei de la Mărăşeşti din vara anului 1917^[4].

Eugen Bianu a fost cel care s-a ocupat în mod special de organizarea unității speciale de poliție de la Alba Iulia din 1922 în calitatea sa de șef al Inspectoratului Regional de Siguranță din Cluj. Informații relevante privind performanțele sale profesionale sunt consemnate în adresa din data de 1 februarie 1927 trimisă de Primul Comisar Regal, locotenent-colonelul Al. Terpu de la Consiliul de Război al Corpului 6 Armată către directorul Siguranței Generale a Statului de la București:

„Vă înaintăm alăturat un tabel de propunere pentru decorare a Domnului Dr. Eugen Bianu, Inspector General al Siguranței din Cluj, care, de când subsemnatul conduc Consiliul de Răsboiu al Corpului 6 de Armată, ne-a fost un colaborator de primul ordin în instrumentarea chestiunilor comunicate și de spionagiu maghiar, dându-ne cel mai larg concurs, grație superioarelor sale cunoștinți științifice-profesionale, pe cari totdeauna în mod neobosit și mai presus de orice laudă, le-a pus în serviciul cauzei primordiale a siguranței interioare și exterioare a Statului.

Grație măsurilor luate de D-sa întotdeauna, grație tactului și perseverenței pusă în cercetarea cauzelor cari interesau ordinea publică și Siguranța Statului, rezultatele au fost totdeauna cele mai bune, infractorii descoperiți și sancțiunile Justiției au putut urma, imediate și severe.

          Se poate afirma cu drept cuvânt că D-l Inspector General Bianu este unul din principalii factori căruia i se datorește consolidarea și menținerea ordinei și autorității de Stat Român în aceste ținuturi.

Este destul să arătăm că nu a fost chestiune de complot iredentist maghiar sau organizațiune comunistă descoperită în care D-sa să nu conducă personal cercetările, adunându-se până la evidență și fără putință de negare, dovada culpabilității infractorilor.

Față de această mai presus de orice laudă activitate a Domnului Dr. Eugen Bianu, și ca o recunoaștere a serviciilor aduse de D-sa, înaintăm alăturatul tabel de propunere pentru decorarea D-sale cu Ordinul Coroana României cl. II/Mare Ofițer/, rugându-vă ca împreună cu opinia Domniei Voastre, să binevoiți a-l supune cunoștinței Domnului Ministru de Interne, pentru acordarea acestei distincțiuni D-lui Inspector General Bianu, fiind încredințat că niciodată o distincțiune nu a fost mai bine meritată[5]”.

          La jumătatea perioadei interbelice de paza și protecția familiei regale și a înalților demnitari ai Statului Român se ocupa Secția (Grupa) a VI-a din cadrul Corpului Detectivilor[6].

          Totuși, pentru a se asigura securitatea membrilor Casei Regale s-a înființat un serviciu special de protecție și pază prin detașarea unor polițiști și ofițeri de informații de la Direcția Poliției și Siguranței Generale. Părintele fondator al acestei noi structuri de protecție și pază a fost Eugen Bianu.

          Se pare că această unitate specială de pază și protecție s-a cristalizat ca un organism autonom față de Siguranța Statului odată cu urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea. În numărul din iunie-iulie 1930 a revistei polițienești Gardianul a apărut consemnată o scurtă știre având ca titlu Siguranța Palatului: „M. S. Regele a binevoit să încredințeze dlui Dr. Eugen Bianu postul de onoare, de conducător al Serviciului de Siguranță de pe lângă Palatul Regal. Distincția aceasta face cinste și dlui Dr. Bianu, vrednicul Subdirector General al Polițiilor și Ardealului de unde dsa se trage și unde s-au valorificat mai întâi distinsele dsale calități de polițist, ca organizator al polițiilor de dincoace de Carpați, după realizarea Unirei[7]”.

          Prin decizia nr. 36300S din 14 iulie 1931 au fost detașate în interesul serviciului, pentru a asigura măsurile de pază și siguranță „în tot timpul reședinței M. S. Regelui la Sinaia” în perioada 15 iulie-15 august 1931, următoarele persoane: Eugen Bianu-Subdirector General, Agapie Dumitru și Durghiu Petre-comisari la Direcția Generală a Poliției (D.G.P.), Catargi Dumitru și Ionescu Petre-comisari ajutori la Inspectoratul Regional de Poliție București, Borcea Ion, Porjes Jaques, Stănescu Constantin, Popa Nicolae și Spiridon Ilie-detectivi la Direcția Generală a Poliției și Nițescu Adrian-detectiv la Chestura Poliției Ploiești, detașat la D.G.P.[8]

          Dincolo de activitatea sa pe plan intern, Eugen Bianu s-a bucurat și de o importantă recunoaștere în străinătate din partea organizațiilor internaționale polițienești. Dacă la 26.04.1926 a fost delegat de Direcția Generală a Poliției ca să reprezinte interesele României la Conferința Internațională de Poliție Criminală de la Viena, în 1930 deja ajunsese vicepreședintele respectivei organizații[9] (precursoare a INTERPOL).

          Puțin mai târziu, în august 1931, destoinicul polițist român a fost ales, în unanimitate, Președinte de Onoare al Conferinței Internaționale de Poliție de la New York[10].

          Câțiva ani mai târziu, la 1 noiembrie 1937, Eugen Bianu a participat ca delegat al Direcției Generale a Poliției la congresul Asociației poliției mondiale ținut la Montreal unde a primit, pentru activitatea depusă în interesul cooperării internaționale, insigna de aur a Asociației polițiilor mondiale”. De asemenea a obținut „insigna onorifică de aur” a International World Police din New York[11].

          Cât privește  Serviciul de Siguranță al Palatului fondat de Eugen Bianu, acesta a ieșit cu totul de sub controlul conducerii Ministerului de Interne devenind o structură independentă subordonată direct Mareșalatului Casei Regale. Atribuțiile ministrului de Interne erau limitate doar la aprobarea formală a detașărilor de personal. Faptul este confirmat chiar de fostul Ministrul de Interne Mihai Ghelmegeanu (30 noiembrie 1939 - 4 iulie 1940) într-o declarație din 18 octombrie 1940 dată la solicitarea Comisiei pentru cercetarea gestiunii și administrării Secretariatului General al Palatului Regal, instituită după preluarea puterii de generalul Ion Antonescu:

          „În chestiunea siguranței, pot să adaug că am avut de mai multe ori impresia că în afară de organizarea oficială și subordonată mie de Poliție de Stat, mai exista la dispoziția Palatului un Serviciu de Informații și de Pază Specială.

          Dau ca exemplu: toată lumea știa că Elena Lupescu are o pază specială de care eu ca Ministru de Interne nu știam nimic. De această poliție specială de informare și pază pe care o utiliza Palatul, am avut sentimentul că nu trebuie să mă interesez, căci nu mă privea decât chestia Statului pe mine, adică a Poliției de Stat și nu m-am interesat, fiind în afară de atribuțiunile mele legale și neturburând serviciile Statului.

          Necunoscând această organizare și nici căutând să o cunosc, nu știam cine o conduce, cum era alcătuită și din ce fonduri se alimenta. Poate că d-l Bianu care a fost câtăva vreme atașat pe lângă Palat, știe ceva[12]”.

          Tot la solicitarea Comisiei pentru cercetarea gestiunii și administrării Secretariatului General al Palatului Regal, fostul Ministru de Justiție din perioada 1938-1939, Victor Iamandi a dat o declarație în care susținea că „știe precis că o atare poliție ființa dară nu putea cunoaște cum era organizată și crede că d-l Bianu ar putea da lămuriri iar străin de chestiune nu ar fi nici d-l Pangal[13]”.

          La 18 octombrie 1940, Mareșalul Curții Regale, colonelul Mihail Râmniceanu trimitea o adresă Ministrului de Interne având următorul conținut:

          „Am onoare a propune pentru a fi puși la dispoziția Mareșalatului Curții Regale pe:

          -d-l Eugen Bianu pentru a fi consultat ca organ superior și consilier technic al întregului Serviciu de Siguranță al Palatului,

          Iar cu funcțiunea efectivă pe Comisarul Șef Agapie Dumitru care a mai îndeplinit această delicată însărcinare la Curte.

          În raport cu necesitățile serviciului vom cere la timp amplificarea aparatului de siguranță și vom face noi propuneri pentru sporirea și premenirea acestui personal.

          Primiți vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele considerațiuni[14]”.

          Cât privește sarcinile Serviciului de Siguranță al Palatului reținem și atribuțiile acestuia în ceea ce privește pregătirea contrainformativă a ofițerilor de la Batalionul de Gardă al Casei Regale. Mărturie stau „amintirile” maiorului Anton Dumitrescu care la 1 decembrie 1939 a fost mutat de Ministrul de Război de la Școala de Ofițeri de Infanterie de la Sibiu la Batalionul de Gardă a Palatului Regal din București.  Iată ce relata acesta despre discuțiile avute cu Eugen Bianu:

          „Prin colonelul adjutant Pastia Alex sunt pus în legătură cu d-rul Eugen Bianu care în calitatea oficială de dir. gen. al Siguranței Statului-mai lucra zilnic în Palat, într-un birou la Casa Militară a Regelui; acesta, după introducerea recomandărilor de cunoaștere, începe a-mi face un tur de orizont al curentelor politice din țară, bineînțeles în părțile ce mă interesau pe mine ca ofițer de gardă, asupra sistemelor și procedeelor ce folosesc diferiți agenți acoperiți care abundă în capitală, relațiile mele cu camarazii din mijlocul cărora am plecat, chiar și cele familiare să fie cu măsură și pe cât posibil să renunț la unele obligațiuni vechi-cel puțin în timp scurt-într-un cuvânt o serie de restricțiuni motivate.

          Prin turul de orizont politic făcut de d-rul E. Bianu a căutat să mă lămurească asupra luptei fățișe între grupările politice (liberali-țărăniști-cuziști-gogiști-legionari-socialiști etc.) și între Rege care voia cu orice preț, de la venirea sa pe tron, să-și impună punctul său de vedere politic intern și extern iar șefii de grupări politice să devină executanți fideli ai săi-situație ce nu a fost acceptată și s-a ajuns la conflictele cunoscute care au culminat prin desființarea acestora precum și la anularea Constituției de Stat care constituia baza existenței acestor grupări, asumându-și răspunderea conducerii Statului, după programul său fiind înconjurat de o serie de colaboratori de circumstanță.

          În continuare mi-a explicat că în postul ce-l ocup, perturbări serioase în liniștea și ordinea din Palat pot aduce deoarece din locul unde sunt, prin ușurință în discuțiuni cu membrii din familia mea, cu rudele mele, cu camarazii și cunoscuții apropiați-asupra celor ce voi vedea, voi auzi sau chiar a celor ce voi lucra; aceștia, la rândul lor, în cercurile unde trăiesc, pentru a dovedi că sunt bine informați, vor difuza, și ca în cele mai multe cazuri în mod diformant, cele auzite de la mine și toate acestea vor contribui inevitabil la transformarea mea în victimă a imprudenței deoarece să îmi intre bine în minte și suflet-nimic și nimeni nu rămâne nedescoperit de către organele acoperite ale statului.

          Mai mi-a accentuat într-o formă deosebită cum pot să cad în mreja agenților acoperiți din țară și chiar a acelora din serviciul altor state care în mod cu totul rafinat și atrăgător vor ști să exploateze anumite dorințe arzătoare ale mele, ale soției și chiar ale copiilor mei, în legătură cu veșmintele, bijuterii, mobilă de lux, etc., aranjând tot în mod înșelător la diferite magazine, diferite curse, în care să cad cu membrii mei din familie unde, la prețuri modice dar numai pentru noi pe care ne apreciază și voiesc să le fim clienți permanenți, mi le oferă. Așa au căzut mulți în curse de asemenea natură, închizându-și definitiv cariera.

          De asemenea, m-a făcut atent ca atât eu cât și soția mea să nu ne lăsăm antrenați în discuțiuni libere în diferite împrejurări ca: vizite în familii, cinematograf, teatru, serbări oficiale, deplasări cu trenul în stațiuni balneo-climaterice etc. deoarece acei ce au interes sunt mari maeștri în a întinde o sumă variată de curse pentru realizarea scopurilor propuse.

          În continuare îmi dă câteva joloane asupra misiunei coordonatelor fixe și mobile organizate de gardă în diferite împrejurări-unde se găsește Regele, în mod oficial-precizându-mi că aceste cordoane nu sunt simple decoruri, cum poate mi-am închipuit vreodată-acestea sunt o realitate în legătură cu paza imediată contra acelora care ar încerca să atenteze la viața Regelui. În ceea ce privește instrucția, organizarea și dotarea lor, le voi învăța și practica la Batalion. Trec și îmi explică misiunea excortei cu mașina, în tren, în automotor, subliniindu-mi în mod accentuat, rolul ce trebuie îndeplinit pentru asigurarea vieții Regelui.

          Face un succint comentariu asupra sistemului de pază fixă și permanentă la Casa Regelui (București-Sinaia și alte reședințe) limitându-se numai la misiune-fără a se amesteca în instrucții, organizare și dotare, acestea revenind Batalionului.

          Cu acest prilej, îmi expune pe scurt ce s-ar fi putut preîntâmpina dacă la atentatul contra Regelui Alexandru al Jugoslaviei ar fi fost organizat un cordon mobil serios etc.[15]”.

          Organizarea cordoanelor fixe și mobile, compunerea lor (ofițeri, subofițeri, trupă) precum și dotarea lor cu armamentul impus de situație, toate acestea se făceau după obținerea avizului prealabil de la dr. Eugen Bianu[16]. 

          Se pare că maiorul Anton Dumitrescu a colaborat foarte bine cu Eugen Bianu deoarece își nota în carnetul personal și raporta acestuia toate evenimentele deosebite și toate situațiile care nășteau suspiciune:

          „D-rul Eugen Bianu a continuat să vină zilnic la biroul său de lucru, găsind timp și pentru mine ca să mă cheme la dânsul, pentru a mă orienta în continuarea programului ce avea cu mine. În plus gata să-mi dea lămuririle necesare la toate întrebările ce aveam notate pe timpul sfârșitului și începutului de an în Palat.

          I-am povestit impresiile generale asupra programelor ce s-au desfășurat între 20.XII.1939-7.I. 1940, oprindu-mă cu dânsul împreună asupra a tot ce îmi notasem ca echivoc în carnetul personal; a apreciat favorabil spiritul meu de observație și într-o măsură și din punct de vedere critic, fără a-i ocoli nimica și pe nimeni de care eu m-am ciocnit sufletește.

          La toate acestea, pe care le-a urmărit cu viu interes, D-sa mi-a răspuns: Dragul meu, nu vreau să promovez nimic din lacunele ce ai observat dar din experiența ce o am din viață și profesiune țin să te fac atent că în jurul capetelor de stat, fie ei monarhi ori președinți de republici au fost, sunt și vor mai fi intrigi în forme din cele mai variate și senzaționale dacă vrei, însă o minte serioasă și însoțită de discernământul necesar caută să vadă de unde izvorîsc toate acestea, cine le colportează și în ce scop; de altfel ai să te convingi personal de toate sau în parte cât timp vei lucra unde te găsești”.

          Apoi Eugen Bianu a continuat să îi prezinte maiorului Anton Dumitrescu câteva scurte caracterizări ale demnitarilor cu care acesta urma să interacționeze mai des în timpul exercitării serviciului de pază și gardă: Secretarul General al Frontului Renașterii Naționale (partidul unic al regimului dictatorial al lui Carol al II-lea) Ernest Urdăreanu, generalul Constantin Ilasievici și alții[17].

          Eugen Bianu se afla în permanență în preajma membrilor Casei Regale, ocupându-se personal de asigurarea măsurilor de securitate. De exemplu, în primăvara anului 1940 acesta i-a însoțit pe Regele Carol al II-lea și pe fiul său, Marele Voevod Mihai la Castelul de Vânătoare de la Reghinul Săsesc împreună cu personalul militar și civil necesar pazei[18].

          După prăbușirea Franței în fața Germaniei în iunie 1940, situația politică și socială a devenit extrem de tulbure în România iar la Casa Regală era o agitație continuă. În acest context extrem de complicat „Bianu era permanent în Palat unde îl ținea la curent Regele cu știrile ce-i soseau permanent ziua și noaptea, el singur le primea și le transmitea Regelui, nu folosea pe nimeni în această chestiune[19]”.

          Ultimatimul sovietic din 28 iunie 1940 a fost urmat de cedarea Basarabiei. În acele vremuri tulburi Eugen Bianu lucra tot timpul la Palat, direct cu Regele Carol al II-lea și nu mai ajungea pe acasă. Ca măsură suplimentară de siguranță, conducerea Batalionul de Gardă a întărit paza la Casa Regală prin mobilizarea unui batalion operativ pentru o perioadă de 15 zile[20].

          Chiar dacă monarhul Carol al II-lea a abdicat în vara anului 1940, Eugen Bianu a fost menținut la Palatul Regal pentru a coordona serviciul de protecție și pază în perioada guvernării lui Ion Antonescu când Mihai I a ajuns regele României.

          La 2 mai 1942, ministrul de Interne generalul Vasiliu l-a repartizat din nou pe Eugen Bianu pe lângă Casa Regală fiind însărcinat ca „organ superior și consilier tehnic al Serviciului de Siguranță al Palatului, la dispoziția Mareșalului Palatului Regal[21]”.

          După prăbușirea regimului de dictatură militară a mareșalului Antonescu, la 23 august 1944, pe Eugen Bianu îl regăsim tot aproape de Casa Regală. Într-o notă informativă a Serviciului Special de Informații din 8 martie 1946 se consemna că acesta lucra, împreună cu George Kintescu, în Serviciul de Informații al Palatului[22].

         

---

[1] Biblioteca Națională a României, fond Saint Georges, P LVII (557), f. 819-820.

[2] Bogdan Constantin Dogaru, Structurile Ministerului de Interne în Războiul de Întregire a Neamului (spionaj, contraspionaj și acțiuni speciale)-1916-1919, Ed. Atec, Focșani, 2015, p. 174-176.

[3] Revista pentru Siguranța Statului, luna II, nr. 5/mai 1926, p. 7.

[4] Cristian Troncotă, România și frontul secret (1859-1945), Ed. Elion, București, 2008, p. 82-83.

[5] Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, ds. I 235056, vol. 2, f. 70-71.

[6] Sorin Aparaschivei, Corpul Detectivilor-Scotland Yard-ul românesc. Vezi https://historia.ro/sectiune/general/corpul-detectivilor-scotland-yard-ul-romanesc-568875.html (29.06.2024).

[7] Gardianul, revistă lunară polițienească, cetățenească, socială, anul I, nr. din iunie-iulie 1930, p. 24.

[8] Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, ds. I 235056, vol. 2, f. 134 și 137.

[9] Ibidem, ds. I 235056, vol. 1, f. 26-27.

[10] Ibidem, ds. I 235056, vol. 2, f. 153.

[11] Ibidem, ds. I 235056, vol. 1, f. 27-29.

[12] Ibidem, ds. I 310682, f. 30.

[13] Ibidem, f. 20.

[14] Ibidem, ds. I 235056, vol. 1, p. 272.

[15] Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Penal, ds. P 010933, vol. 14, f. 3-5.

[16] Ibidem, f. 6.

[17] Ibidem, f. 10-11.

[18] Ibidem, f. 19.

[19] Ibidem, f. 20.

[20] Ibidem, f. 22.

[21] Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, ds. I 235056, vol. 1, p. 30.

[22] Ibidem, p. 22.